Artist: Minim (Diana Dulgheru)

18 mai 2016
ora 21

Sala de Sport a U.A.G.E. Iași
Str. Codrescu nr. 6 (intrarea prin str. Oastei)

Proiect desfășurat la Iași, în cadrul primei ediții a “CAMERA PLUS. Bienală de fotografie contemporană şi imagine dinamică” organizată de Centrul de Fotografie Contemporană, în mai, 2016.

CAMERA PLUS. Bienală de fotografie contemporană şi imagine dinamică, Iași, 18-30 mai 2016

Performance audio-video: ZERO de Minim (Diana Dulgheru)

Performance audio-video: ZERO de Minim (Diana Dulgheru)

În ”Să înțelegem media: extensiile omului”, Marshall McLuhan dedică un întreg capitol numerelor datorită faptului că ocupă un loc important în a înțelege media ca extensii tehnologice ale omului. În istoria Occidentului, literele au fost emblema civilizației, iar numerele, limbaj al științei. Privite însă ca extensii ale corpurilor fizice, scrierea este extensie a văzului, iar numărul, a simțului tactil. Implicarea simțului tactil nu este una directă, McLuhan gândindu-se la posibilitatea ca pipăitul ar putea fi mai mult decât contactul pielii cu lucrurile, o interacțiune dintre toate simțurile la nivel mental.

Pornind de la teoria lui McLuhan, proiectul este un studiu audio-vizual ce își propune să exploreze o vizualizare a sunetului prin intermediul numerelor, având conștiința faptului că la un nivel mult mai subtil este implicat și simțul tactil. Fiind o meditație asupra numărului ca simbol, ca abstractizare, mulțimile sunt prezentate într-un mod dinamic, o diagramă a lumii în care trăim.

Imaginea și sunetul sunt manipulate în timp real, urmărind redarea intensității stărilor prin intermediul ritmului construit din sunete ale diverselor erori de tip tehnologic.

Imagini din cadrul proiectului ZERO: